Asociația Green Revolution, prin sistemul de bikesharing IVelo, și organizația de mediu Ecopolis, prin platforma de monitorizare a aerului AerLive.ro, au încheiat un parteneriat pentru a crește gradul de conștientizare asupra calității aerului din București și asupra impactului pe care îl putem avea asupra acestuia dacă folosim mijloace de transport sustenabile.
Începând cu luna octombrie, IVelo și AerLive vor afișa în timp real în aplicațiile lor, date despre calitatea aerului din mai multe zone ale Bucureștiului. Acest lucru va fi posibil cu ajutorul unor senzori ce au fost montați pe 10 stații de bikesharing IVelo din București, respectiv Piata Presei (City Gate), Arcul de trimuf, Charles de Gaulle, Piața Operei, Piața Revolutiei, Centrul Vechi, Piața Romană, Piața Alba iulia, Barbu Vacarescu (Sky Tower) și Bdul Libertății (Ministerul Mediului). Aceste stații IVelo vor fi semnalizate în aplicație printr-o pictograma, iar utilizatorii vor putea afla date despre calitatea aerului în zona respectivă dând click pe pictograma respectiva.
“Alegerea bicicletei ca mijloc de transport altenativ în oraș nu numai că ne aduce numeroase beneficii pesonale ce țin de sănătatea noastră fizică și psihică, dar avem și o contribuție directă asupra calității aerului pe care îl respirăm zilnic noi toți. De aceea, ne dorim ca oamenii să fie informați și să folosească tot mai mult bicicleta. Credem cu tărie că astfel de inițiative educă și inspiră oamenii spre un stil de viață mai sustenabil’’, a declarat Raluca Fiser, Președinte Asociația Green Revolution.
“Bucureștiul este în topul celor mai poluate orașe din Europa, iar principala sursă a poluării este traficul auto, care contribuie masiv la cantitatea de particule în suspensie PM-uri aflată în aer, pe lângă cantitățile de oxizi de azot- pentru ambii poluanți avem procese deschise de către Comisia Europeană și o condamnare la Curtea de justiție UE. Prin urmare, promovarea transportului alternativ, în special cu bicicleta este un demers absolut necesar pentru sănătatea noastră, a tuturor. Parteneriatul Aerlive cu IVelor este firesc și sperăm că va evolua spre mai multe puncte de monitorizare și acțiuni comune pentru combaterea poluării.’’, a declarat Oana Neneciu, Director Executiv Ecopolis și coordonator Aerlive.
Prin intermediul acestui parteneriat, Asociația Green Revolution și Ecopolis își propun să crească gradul de conștientizare în rândul populației asupra impactului tot mai mare pe care poluarea îl are asupra noastra și să încurajeze folosirea mijloacelor de transport alternative. Proiectul este realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București.