Decembrie. Luna cadourilor, când cei mici scriu ce-și doresc de la Moș Crăciun. Însă 800 de copii din București au scris ce-și doresc de la primarii lor – #aercurat și să oprească poluarea. Dacă ei pot, și tu poți să te implici. Află cum!

Peste 800 de elevi din 23 de școli din București au beneficiat în această toamnă de ateliere pe tema poluării în cadrul campaniei “Oprește motorul!”. În cadrul acestor ateliere, copiii au făcut și un exercițiu civic: prima lor petiție către primarii din București. Scrisorile lor au devenit o campanie de susținere a proiectului care poate rezolva una dintre marile surse de poluare din capitală și nu numai, proiectul având ca scop interzicerea stationarii prelungite cu motorul pornit. 

Odată cu venirea Sărbătorilor, vin și zilele irespirabile în oraș. Anul trecut, cea mai poluată zi a fost 24 decembrie, după cum arată senzorii #aerlive. Bucureștiul este în top 5 cele mai poluate capitale din Europa, depășind aproape zilnic de 3 ori limita admisă, mai ales pe lângă școli sau grădinițe. Iar copiii au de 10 ori mai multe șanse decât un adult să fie afectați medical de poluare.

Mesajul campaniei către adulți este foarte simplu: dacă cei mici pot trimite petiții către primari în loc de scrisori către Moș Crăciun, și cei mari pot scrie consilierilor generali ai Municipiului București să susțină proiectul „Oprește Motorul”. Aceștia îl pot susține și vota în perioada următoare în consiliul General al Municipiului București.

Astfel, o inițiativă civică poate deveni LEGE, iar staționarea prelungită cu motorul pornit să fie interzisă și sancționată. Anul viitor putem avea o lege locală și una națională care vor proteja copiii de noxe, în special în jurul școlilor. 

Campania de comunicare este realizată de Saatchi&Saatchi Romania și este derulată de asociațiile Ecopolis și Părinți de Cireșari, inițiatoarele proiectului „Oprește Motorul”.

Transformă o inițiativă civică într-o schimbare reală pentru comunitatea ta! 🌟💪

Acesta este lista consilierilor generali ai Municipiului București:

adrian.florescu@pmb.ro, adrian.vigheciu@pmb.ro, adrian.moraru@pmb.ro, ana.ciceala@pmb.ro, anamaria.gram@pmb.ro, daniela.raiciu@pmb.ro, ancuta.comanici@pmb.ro, andrei.badiu@pmb.ro, andrei.rigu@pmb.ro, andrei.ionescu@pmb.ro, anghel.iordanescu@pmb.ro, ionut.aruxandei@pmb.ro, catalin.deaconescu@pmb.ro, constantin.hazarian@pmb.ro, cosmin.smighelschi@pmb.ro, cristian.doicin@pmb.ro, cristianmarian.olteanu@pmb.ro, dan.milea@pmb.ro, diana.mardarovici@pmb.ro, elisabeta.lipa@pmb.ro, florentina.gherghiceanu@pmb.ro, florin.covaci@pmb.ro, florin.melciu@pmb.ro, gabriel.rau@pmb.ro, gabriel.radulescu@pmb.ro, george.nicolaie@pmb.ro, honorius.circa@pmb.ro, ioana.stoica@pmb.ro, iuliana-roxana.cantea@pmb.ro, luminita-gabriela.serban@pmb.ro, manuela.muresan@pmb.ro, catalin.militaru@pmb.ro, marian.podar@pmb.ro, monica.davidescu@pmb.ro, mariusadrian.pavel@pmb.ro, marius.maxim@pmb.ro, mihaela.enciu@pmb.ro, razvan.mitu@pmb.ro, nasi.calentaru@pmb.ro, nicorel.nicorescu@pmb.ro, natalia.petrescu@pmb.ro, rares.hopinca@pmb.ro, razvan-mihai.socolovici@pmb.ro, sanda.hristudor@pmb.ro, nina.sandulescu@pmb.ro, sorin.purcarea@pmb.ro, stefania.petre@pmb.ro, stelian.bujduveanu@pmb.ro, stefan.stofor@pmb.ro, mirona.tudor@pmb.ro, valentin.necula@pmb.ro, valeriu.suhan@pmb.ro, horia.visan@pmb.ro