Inspectoratul pentru Situații de Urgență a raportat pentru 2020, la nivelul București-Ilfov, peste 130 de intervenții în teren pentru incendiere de deșeuri. În total au fost arse peste 870 de tone deșeuri.

Particulele rezultate în urma arderilor de deșeuri sunt de 40 ori mai nocive față cele rezultate din arderea lemnului. Plasticul tip ABS din electrocasnice și electronice, eliberează compuși cu o toxicitate de 4.050 de ori mai mare decât a lemnului.

Pentru aceste arderi ilegale și necontrolate, bucureștenii plătesc cu propria sănătate, dar și cu 6,35 miliarde de euro anual, în costuri sociale.

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis lansează o  campanie de informare și conștientizare cu privire la fenomenul arderilor de deșeuri din Capitală și județul Ilfov,  în cadrul căreia va instala șase noi senzori pentru măsurarea particulelor  în suspensie PM2,5, în platforma aerlive.ro.

Invităm persoanele interesate să contribuie la extinderea rețelei aerlive.ro în București și Ilfov, în special pe cei care locuiesc în zone care  se confruntă des cu fenomenul arderilor de deșeuri, să se înscrie în campania Adoptă un senzor2.0. Formularul de înscriere pentru adoptarea unui senzor este disponibil accesând acest link.  

Proiectul Stop arderilor de deșeuri! este o campanie de informare și conștientizare cu privire la fenomenul arderilor necontrolate de deșeuri pentru cetățenii din București și Ilfov. Proiectul își propune identificarea unor măsuri concrete pentru îmbunătățirea calității aerului din Capitală și împrejurimi. Campania este derulată de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis și Aerlive.ro.

Proiect realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Primăriei Municipiului București/Consiliului General al Municipiului București și nu implică nicio responsabilitate din partea Autorității Finanțatoare.

Vom monta 6 senzori ce măsoară valorile PM2,5 în zone din București care înregistrează frecvent episoade de poluare masivă cauzată de arderile de deșeuri. Senzorii sunt Nubo Air și vor fi montați cu sprijinul Claritech.